Scanarea TC a organelor pelviene – o cercetare diagnostică al organelor de reproducere şi vezicii urinare, folosind razele X. Acesta se utilizează atît pentru diagnosticul plănuit, cît şi pentru situaţii de urgenţă. Scanarea permite identificarea şi examinarea proceselor infecţioase, tumorilor, consecinţele traumelor.
Cînd se efectuează TC. TC pelvine se efectuează pentru confirmarea diagnosticului. Se prescrie tomografie în caz de durere în zona lombosacrală, durere la urinare, suspiciuni de apariţia tumorii , evaluarea stării ganglionilor limfatici, traumelor organelor pelvine.
Procedura. TC organelor pelvine se efectuează în timpul umplerii vezicii urinare. În timpul procedurii, pacientul stă culcat şi este plasat într-o parte inelară a aparatului. În plus, medicul trebuie să fie avertizat, dacă recent s-a efectuat examinare cu ajutorul imaginii contraste sau biopsie. Contraindicaţii: insuficienţă renală, sarcină, obezitate. De obicei, procedura durează aproximativ 15 minute.
Centrul Medical “EXCELLENCE” este o instituţie multifuncţională de diagnostic, asistenţă medicală primară şi specializată. Chiar de la deschiderea centrului, în ianuarie 2008, ne-am propus să oferim clienţilor noştri servicii medicale complete, la un înalt standard calitativ folosind cel mai performant utilaj medical de diagnostic şi laborator. Integrarea parţială a Centrului Medical în sistemul asigurărilor de sănătate existent în Republica Moldova ne permite să oferim clienţilor/pacienţilor toate facilitaţile aferente statutului de contribuabil la Compania Naţională de asigurări în Medicină.
Centrul Medical “Excellence" vine acum în întâmpinarea necesitaţilor moderne de diagnostic rapid şi eficient, oferind evaluări de performanţă înaltă şi asigurând servicii medicale la standarde europene, prestate de personal medical competent.
Asistenţa medicală în CM “EXCELLENCE” acoperă peste 12 specialităţi medicale, 9 explorări paraclinice şi peste 300 tipuri de analize de laborator. Misiunea noastră este de a oferi servicii care să raspundă la cele mai exigente cerinte medicale de profesionalism, siguranţă şi confort. In opinia noastră medicina modernă presupune şi o schimbare a mentalităţii pacienţilor despre propria sănătate, o schimbare a atitudinii în relaţia medic-pacient şi realizarea unui climat propice comunicării permanente în beneficiul pacienţilor.