Medicul vă va asigura investigaţii desfăşurate, cu efectuarea analizelor necesare şi o examinare a zonelor problematice. Un diagnostic corect şi programele de recuperare. Copiii sunt pacienţii care necesită o consultaţie periodică, datorită modificărilor permanente care au loc în organismul acestora.
Ortopedia şi traumatologia reprezintă o specialitate care se ocupă cu diagnosticarea, prevenirea şi tratamentul bolilor sistemului muscular-schelet diagnosticul, de natură congenitală sau dobândite. Astfel, traumatismele sau disfuncţiile la nivelul oaselor, muşchilor, ligamentelor, tendoanelor, nervilor pot fi tratate cu implicarea unui medic specialist – medicul ortoped-traumatolog. Bolile sistemului locomotor sunt diferite prin faptul că simptomele se pot manifesta pe un termen îndelungat. Astfel, în fiecare zi, boala progresează și provoacă noi probleme de sănătate.
Studii
1985 - Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "N. Testemițanu"
1986 - Studii postuniversitare prin rezidențiat la specializarea ”Medic chirurg pediatric ” - Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "N. Testemițanu"
Cursuri de perfecționare
Traumatologia și ortopedia pediatrică.
Ortopedie pediatrică la policlinică.
Ortopedie – traumatologie - S. Peterburg
Experiență de muncă
1986 - IMSP Mamei și Copilului
2017 - Centrul Medical ”VEDASAN”
Publicații științifice
15 lucrări științifice cu privire la tratamentul conservator și chirurgical a patologiei locomotorii la copii.
Membru asociației medicale
Membrul Asociației Ortopedie-Traumatologie.
Ratingul specialistului se formează în baza caracteristicilor profesionale și a recenziilor oferite de către clienți!
Cum colectăm recenziile?
Toate comentariile sunt veridice și obținute de la pacienții care s-au programat la consultație sau au primit un sfat medical la telefon prin intermediul serviciului docdoc.md
Vă programăm la medicMergeți la consultațieOperatorii docdoc Vă contactează și solicită părerea dvs despre serviciul acordatPostăm recenzia Dvs la profilul medicului
Este un medic bravo și foarte bun lucrează bine cu copii
Ана
23 Septembrie 2022
Calificare
Atenție
Preț-calitate
Это наша легенда на всю жизнь! Наш спаситель! Моей дочери помог с Послеродовой травмой шеи. С рождения и до 9 лет стояли на учёт у невропатолога . Без таблеток ни дня .у девочки после щипцов нарушилась кровообращение головного мозга ! Внутричерепное давление и все прочие прелести нас преследовало до встречи с нашим любимым врачем , Анатолий Морару! Он ещё работал центре матери и ребёнка. После его долгой и кропотливой работы Наша дочь ожила, жизнь наша изменилась! Жизнь без таблеток и без врачей!!! (Диана Белибов) моя дочь , может быть он вспомнит девочку 9 лет которая помнит как она говорит симфонию его желудка когда он прикладывая ее для выправления шеи к себе)) с тех пор прошло много лет , моей девочке 31 год! Мы помним , мы делаем ему всего самого наилучшего! Вы талант и гений!
Мариана
13 Septembrie 2022
Calificare
Atenție
Preț-calitate
Добрый вечер! Меня зовут Мариана,я у Морару Анатолия Карповича оперировалась три раза . У меня диагноз ДЦП, спастическая диплегия.Все операции успешны.Врач от Бога!!!!! Искренний поклон таким врачам, благодаря Анатолию Карповичу,хожу хорошо,у меня есть семья и замечательная дочь.Если бы не его профессионализм,не знаю как бы сложилась моя жизнь... Искренне спасибо и низкий вам поклон!Люблю вас всем сердцем и помню вас, всю свою жизнь!!!!❤️❤️❤️
Kira
18 August 2022
Calificare
Atenție
Preț-calitate
очень довольна врачом, консультация прошла хорошо, вовремя, претензий нет.
Lia
11 August 2022
Calificare
Atenție
Preț-calitate
Nu e prima vizita la medicul dat, mereu multumita de consultatie.
Anelis
04 August 2022
Calificare
Atenție
Preț-calitate
Opinie foarte buna, cit despre medic cit si despre centru medical.
Sebastian
01 Iulie 2022
Calificare
Atenție
Preț-calitate
Un medic extraordinar ,ne-a explicat totul amanuntit, am primit toate recomandarile de care am avut nevoie
Damir
23 Iunie 2022
Calificare
Atenție
Preț-calitate
Medicul amabil ,receptiv.
și încă 73 comentarii
Vă poate primi pe adresa:
Chișinău, str. Burebista, 80, et.3
Informații despre specialist
Specializare
Medicul vă va asigura investigaţii desfăşurate, cu efectuarea analizelor necesare şi o examinare a zonelor problematice. Un diagnostic corect şi programele de recuperare. Copiii sunt pacienţii care necesită o consultaţie periodică, datorită modificărilor permanente care au loc în organismul acestora.
Ortopedia şi traumatologia reprezintă o specialitate care se ocupă cu diagnosticarea, prevenirea şi tratamentul bolilor sistemului muscular-schelet diagnosticul, de natură congenitală sau dobândite. Astfel, traumatismele sau disfuncţiile la nivelul oaselor, muşchilor, ligamentelor, tendoanelor, nervilor pot fi tratate cu implicarea unui medic specialist – medicul ortoped-traumatolog. Bolile sistemului locomotor sunt diferite prin faptul că simptomele se pot manifesta pe un termen îndelungat. Astfel, în fiecare zi, boala progresează și provoacă noi probleme de sănătate.
Studii
1985 - Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "N. Testemițanu"
1986 - Studii postuniversitare prin rezidențiat la specializarea ”Medic chirurg pediatric ” - Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "N. Testemițanu"
Cursuri de perfecționare
Traumatologia și ortopedia pediatrică.
Ortopedie pediatrică la policlinică.
Ortopedie – traumatologie - S. Peterburg
Experiență de muncă
1986 - IMSP Mamei și Copilului
2017 - Centrul Medical ”VEDASAN”
Publicații științifice
15 lucrări științifice cu privire la tratamentul conservator și chirurgical a patologiei locomotorii la copii.
83
comentarii
7.36
Rating